Istoria poveștilor… Proiecte europene sucevene - oportunităţi de dezvoltare în educaţie


Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava celebrează astăzi atât performanţa şcolară rezultată prin participarea la proiecte de mobilități VET, în cadrul Programului ERASMUS+, cât și povestea celor 30 de ani de programe europene în educație, formare și tineret la nivel european, 20 de ani în România și 10 ani de când suntem membri ai Uniunii Europene.

Credem că aceste motive sunt suficiente pentru a ne opri și reflecta la rezultatele obținute și la măsura în care acestea ne-au schimbat școlile în bine.

Așadar, Programul Erasmus+ există de 30 de ani. A debutat în 1987, atunci când se adresa în mod exclusiv studenților. De-a lungul anilor a crescut și a înglobat formarea profesională, educația școlară, educația adulților, tineretul și sportul. S-a numit pe rând Socrates1, Socrates2, Leonardo da Vinci, Programul de Învățare pe tot parcursul vieții și începând cu 2014 Erasmus+.

În România programul a schimbat viețile a aproximativ 239 000 de persoane: 80 400 de studenți, 53 700 tineri participanți la schimburi de tineri, 31 700 elevi aflați în formare profesională inițială, 68 100 profesori, formatori și lucrători de tineret, 3 500 de voluntari europeni și 1 200 studenți și profesori Erasmus Mundus.

Instituțiile de învățământ sucevene, au început timid povestea proiectelor încă din primul program în domeniul educației - Programul Socrates1 (1995 – 1999). Prima generație de proiecte a acestuia, a reprezentat pentru Suceava, un singur proiect ( 1998) - Colegiul Tehnic Mihai Băcescu Fălticeni.

A doua generație de proiecte a Programului de acțiune comunitară Socrates 2: 2000 – 2006 ne-a urcat încet, încet pe podiumul național cu 35 parteneriate multilaterale Comenius, 2 bilaterale, 1 Gruntdvig, 16 Leonardo da Vinci, 88 mobilități individuale (15 Arion, 73 individuale Comenius), cu 540 de elevi și 420 de cadre didactice participante. Primul program s-a finalizat cu evenimentul festiv - Gala proiectelor europene –2009, prima ediție organizată de Ziua Europei. Evenimentul a fost organizat în premieră națională de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava și a avut ca principal obiectiv recunoaşterea iniţiativelor europene, a instituţiilor de învăţământ din judeţul Suceava, a cadrelor didactice care au beneficiat de mobilităţi individuale, a elevilor participanţi în proiecte, precum şi a reprezentanţilor comunităţilor locale care au sprijinit desfăşurarea acestor acţiuni de amploare Europeană, în perioada 2000-2006.

Continuăm istoria poveștilor... cu Programul Învățare pe tot parcursul vietii 2007-2013. Astfel, în această perioadă prin structura şi activităţile sale, acest Program s-a dovedit extrem de atractiv, atât pentru şcoli, cât şi pentru Inspectoratul Şcolar, componenta cea mai importantă a parteneriatelor fiind impactul educaţional reflectat în curriculumul interdisciplinar, dezvoltarea competenţelor cheie, contextele colaborative de învăţare, transfer de bune practici, diversitate culturală, cetăţenie europeană activă. S-au implementat în județ: 59 de parteneriate Comenius, 3 Comenius Reggio, 48 Leonardo da Vinci, 9 Gruntvig, 28 altfel de proiecte, 194 mobilități individuale (Comenius, Gruntdvig, study visit, vizite pregatitoare).

La acestea au particiat peste 936 elevi, 2197 cadre didactice , avînd reale oportunităţi de dezvoltare în educaţie prin accesul la instrumente de management al curriculumului şi de management al schimbării în peste 20 de ţări între care: Italia, Spania, Franţa, Olanda, Malta, Grecia, Cipru, Finlanda, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Letonia, Islanda, Irlanda, Austria, Portugalia, Cehia şi Turcia etc.

Participarea cadrelor didactice din judeţul Suceava la stagii de formare continuă prin Programul Învățare pe tot parcursul vietii 2007-2013 a avut ca principale rezultate schimbări în dezvoltarea profesională şi creşterea calităţii demersurilor de predare, sub aspectul utilităţii, relevanţei şi atractivităţii acestora.

Programul s-a încheiat de asemenea cu tradiționalul eveniment festiv, Gala Proiectelor europene editia a II a, 2014.

După cum este deja cunoscut, ne aflăm în al treilea an de derulare a proiectelor din noua generaţie de Programe Erasmus + 2014-2020, program pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport, care a debutat cu primul loc pentru judetul Suceava la depunere și aprobare de proiecte. Acest program deschide alternative de adaptare a nevoilor educaţionale, interdisciplinare şi inovative centrate pe cultivarea creativităţii şi pe eficienţa educaţională.

În județul Suceava în acest program, s-au finalizat 41 de proiecte Erasmus+ și sunt în derulare 23 proiecte de mobilitate Erasmus plus, acţiune cheie 1(KA1), 19 proiecte de parteneriat strategic – acţiune cheie 2 (KA2), în domeniul şcolar, al formării profesionale sau în domeniul adulţilor şi 11 proiecte în domeniul tineretului.

Subliniez că suntem un judeţ care a derulat multe proiecte europene în majoritatea programelor, dovadă premiile şi certificatele obţinute la competiţiile dedicate programelor comunitare: Made for Europe şi Şcoală Europeană. În ultimii ani ne-am remarcat cu 4 Premii I, și un premiu III cu cel mai mare punctaj pe ţară pentru produsele finale obținute în cadrul proiectelor şi primul loc pe ţară (10 şcoli) pentru obţinerea Certificatul de „Şcoală Europeană”, la care se adugă încă 18 şcoli care deţin deja acest titlu.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului Școlar s-au finalizat și altfel de proiecte și programe cum ar fi: proiectul ,,O şansă pentru viitor - Servicii integrate pentru tineri aflaţi în situaţie de risc într-un Centru Social Multifuncţional“ care a avut ca obiectiv crearea și implementarea unor servicii suport care să faciliteze accesul la educație a 464 de tineri aflați în situații de risc (dintre care 160 de etnie romă) cu vârste cuprinse între 16-29 ani din Regiunile NE și NV, 800 de părinţi şi aparţinători ai tinerilor vizaţi și 45 de profesionişti/voluntari, instruiţi în furnizarea de servicii de incluziune socială, în 4 Centre Sociale Multifuncționale, având un buget de 2.138.248,60 lei; Proiecte cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013: „TEEN PERFORM - Program inovator de îmbunătăţire a rezultatelor școlare în învățământul liceal” și „Acces la succes – Program inovator de pregătire suplimentară a elevilor pentru evaluarea națională", în care 4262 de elevi de clasa a XII a și 4165 elevi de clasa a VIII a, au beneficiat de pregătire suplimentară pentru examenele naționale, bacalaureat și respectiv evaluare națională. Impactul acestor proiecte s-a reflectat în obținerea de rezultate mai bune la examenele naționale. Bugetul lor fiind de peste 15.300.218,20 lei. Actualmente suntem în faza de contractare cu alte 3 proiecte din cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), pentru Apelurile Profesori motivaţi în şcoli defavorizate şi Şcoală după şcoală, Axa Prioritară 6 - Educaţie şi competenţe, dintre care 2 sunt aprobate ca beneficiar şi unul ca partener: ID.107116,,E-PROFI – Educaţie prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate şi motivate în judeţul Suceava”; ID.107117 “PRO-EDU – PROgrame inovative personalizate în funcție de nevoile EDUcaţionale” şi respectiv proiectul ID 106995,,PRO EDUCAŢIE! – Măsuri educaţionale integrate pentru stimularea accesului la educaţie a copiilor aparţinând unor grupuri vulnerabile”. Bugetul aprobat fiind de peste 16,675,451.74 lei.

Ne aflăm acum în poziţia de a ne asuma alte propuneri de proiecte educaţionale viabile şi sustenabile, realiste şi relevante pentru ceea ce societatea cunoaşterii aşteaptă de la cei ce o vor construe și avem toate motivele să așteptăm încheierea programului și să întocmim bucuroși bilantul participărilor la aceste proiecte la Gala Proiectelor europene editia a IV a în 2020.

Am ținut să vă reamintesc despre toate proiectele din cel puțin două motive: primul cred că a fost evident, cel de creștere și dezvoltare personală a cadrelor didactice și a elevilor iar al doilea ține însă de un aspect mai puțin sesizabil, cel financiar prin care au fost atrase contribuții importante la bugetul de stat.

În final, consider evenimentul de astăzi unul de promovare şi apel pentru a continua şi a creşte experienţele de colaborare europeană ale şcolilor, în viitorul context.

Vă mulțumesc, stimați invitați, că suntem împreună la cea de-a treia ediție a Galei proiectelor europene VET și că ați făcut posibilă existența acestui eveniment, prin contribuția dumneavoastră.

Inspector şcolar general
prof. Gheorghe Lazăr
Mai nouă Mai veche