Oameni și case din Bucovina, marți, la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește, marți, 18 decembrie, începând cu ora 15:00, un eveniment dedicat patrimoniului construit al Bucovinei și proiectului de cercetare PORT Cultural, proiect finanțat de UEFISCDI și coordonat de universitatea suceveană. Pe parcursul sesiunii de discuții, care se va desfășura în Aula corpului E, vor fi prezentate rezultatele atelierelor derulate în cadrul Școlii de vară Antreprenoriat și Patrimoniu „Oameni și Sare. Cacica 2018” și va fi dezbătut programul de activități pentru anul 2019.

În continuarea acestui moment, la ora 17.00, în Atrium-ul corpului E, sub titulatura Oameni și Case din Bucovina, va fi vernisată expoziția de fotografii realizate de către studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, în vara acestui an, în cadrul proiectului Salvează Satul Bucovinean.

Programul pregătit de organizatori va fi completat de colindele copiilor de la grădinița Școlii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, care ne vor conduce către atmosfera sărbătorilor ce se apropie.

Mai nouă Mai veche