Un bărbat din Mănăstirea Humorului riscă pușcăria pentru că a refuzat să sufle în etilotest și să-i fie prelevate probe de sânge


La 03.11.2019, ora 00.50, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a oprit pentru control pe str. Mănăstirea Humorului din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Mănăstirea Humorului.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.