„Am ajuns la închisoare fară să fi făcut nimic, la închisoarea COVID“, aşa îşi începe povestea Manuela Şestac pentru care inevitabilul s-a produs, iar din medic a ajuns pacient. De data aceasta însă se luptă cu un inamic necunoscut, iar suferinţa o împarte cu alte trei colege de salon, aşteptând verdictul care să o trimită din nou alături de familie.
Manuela Şestac este medic primar neurochirurg şi neurolog la Spitalul Judeţean din Suceava. De drept, spune ea, Iaşul este oraşul lipit de suflet. Aici a făcut facultatea, aici, rezidenţiatul. „Buletinul meu e de Iaşi. Casa mea e în Iaşi. Deci eu sunt ieşeancă, dar medic la Suceava. Aici e oraşul meu de suflet. Faptul că mă aflu acasă este un factor psihologic motivant, care te face să lupţi mai ales acum. Mă gândeam dacă, după chestiunea asta cu COVID-ul, o să ieşim întregi la minte. Societatea începe să înţeleagă nişte lucruri şi începe să construiască. Acum învăţăm să ne ferim pe viitor de astfel de necazuri“, spune Manuela Şestac. Medicul stă într-un salon cu încă trei colege. Face parte din lotul veteranilor, adică cei care nu au reuşit să se descotorosească de virus nici după două săptămâni. AMR (au mai ramas) trei zile, spune medicul, panâ când va fi din nou retestat. Şi speră ea că de data asta va fi bine, aşa cum i-a fost şi în Italia. „De aici a pornitul totul“, adaugă Manuela Şestac.
„Am vizitat Domul, iar după noi s-a închis“
Sfârşitul lui februarie e perfect pentru oricine care vrea să hălăduiască un pic prin oraşele europene. E mai ieftin, e mai linişte. Manuela Şestac şi prietena ei au ales Milano ca destinaţie de relaxare doar pentru câteva zile. City break-ul fusese planificat de o viaţă, spune neurochirurgul, şi nu mai era cale de amânare. Au plecat pe 25 februarie de pe Aeroportul Iaşi, şi tot la Iaşi s-au întors patru zile mai târziu. La data respectivă, în Milano era doar un caz confirmat în oraş, un medic de policlinică, dar pentru siguranţă şi-au pus şi nişte măşti în bagaje. La Bergamo, pe aeroport, li s-a luat temperatura. Nimic deosebit. Nici la Milano de altfel, doar că cele două erau privite ciudat de localnici. „Din cauza măştilor“, explică medicul. Veştile din Italia erau urmărite cu sufletul la gură şi de ai noştri. 12 localităţi din regiunea Lodi, din sud-estul Lombardiei, erau deja focare. „M-a sunat maică-mea chiar în seara zilei când am ajuns spunându-mi să vin repede acasă că nici nu ştiu ce e acolo. I-am zis, ce să fie? E soare, e cald, e frumos, lumea se plimbă“, îşi aminteşte Manuela Şestac. Şi ele s-au plimbat. Când au ajuns la Santa Maria delle Grazie, aglomeraţie mare. Era mesa şi o mulţime de bătrânei în bastoane, unul lângă altul. „Unul de 80 de ani era junior acolo, clar. Plin de lume. Eu cu mască, prietena mea cu mască. Nu am putut să intrăm la DaVinci, plecăm. Seara la hotel, deschid televizorul şi parcă mă uitam în oglindă. Eu la televizor cu mască, iar jos titrat «Corona virusul a ajuns!». Am vizitat Domul, iar după noi s-a închis“, mai povesteşte medicul.
În Italia se înţelesese impactul, la Suceava deloc
Luni a fost o zi excepţională în Milano. Italieni relaxaţi la terase, la fel de exuberanţi şi prietenoşi. Pe Vittorio Emanuelle, prin galerii, plin. Nu aveau niciun fel de măsuri impuse, în plus, Milano nu era zonă roşie, dar tensiunea începea să se simtă. În ziua aia a început isteria, Armani şi-a anulat prezentările de modă şi aşa mai departe. În schimb, la Bergamo, la îmbarcare, cele două au primit câte un formular, o declaraţie pe propria răspundere pe care au completat-o în avion. La Iaşi, la 2 noaptea era frig când au aterizat, şi s-au aşezat la coadă pentru verificare. Li s-a luat temperatura şi declaraţia semnată şi li s-a spus să meargă în izolare acasă pentru 14 zile. „Am mers sigur. Eu eram conştiincioasă, îmi luam temperatura în fiecare zi, şi în fiecare zi mă suna un reprezentant DSP să vadă cum mă simt. Eram atentă la tuse, mă uitam la piele dacă am vreo modificare. Nu a fost nicio problemă, niciun simptom în toată această perioadă“, mai spune Manuela Şestac. După două săptămâni, acasă la Iaşi, medicul a primit adeverinţa de la DSP. Era liber să revină pe baricade la serviciu, la Spitalul din Suceava. Era pe 10 martie când s-a reîntors şi a intrat direct în gardă, şi nu i-a plăcut ce a văzut. De când venise din Italia a urmărit mereu ce se întâmplă acolo unde deja se înţelesese impactul. La Suceava nu se înţelesese deloc. „Deci, niciun fel de măsură. De ce să purtăm măşti pe faţă, că nu are niciun sens!? Atunci mi-am convocat colegii pe whatsapp, ca să păstrăm distanţa socială pentru a vedea ce e de făcut“, povesteşte medicul. Manuela Şestac este şi liderul medicilor de la Suceava, şi era decisă să intre în bătălie.
„Făceţi-i testul şi nu mai daţi ochii peste cap. Şi ghici ce? Era COVID“
Deşi activitatea chirurgicală era redusă, au continuat să vină la muncă la fel. La ea pe etaj, trei medici înghesuiţi într-un singur cabinet. Pentru că şi-au dat seama de pericol, au căutat să evite să mai meargă prin saloane pentru a păstra distanţa faţa de pacienţii vulnerabili. „Şi atunci am făcut o hârtie către conducere. Bineînţeles că nu s-a întâmplat nimic, nicio modificare. Am început să mă agit, să facem rost de măşti. Prin sindicat am făcut rost de două cutii. O asistentă a venit la mine şi mi-a adus o mască cu filtru 3. Vă spun, am purtat acea mască o săptămână“, spune Manuela Şestac. Dar nu purta tot timpul mască, ci doar atunci când mergea la pacienţi. În cabinet în schimb nu. Şi toţi trei foloseau încăperea şi toţi trei medicii au fost infectaţi. „Noi nu am văzut un combinezon cum arată. Până pe 19 martie nu am avut niciun fel de echipament, nici măcar halate de unică folosinţă. O altă eroare a fost că nu ne-am dat seama că la Suceava deja era transmitere comunitară, iar la Infecţioase aveau doar suspecţi, confirmaţii erau trimişi la Iaşi. În schimb la noi, habar nu aveai. Un pacient a fost văzut de trei infecţionişti până când pneumologul a urlat o dată spunând «Făceţi-i dracului testul şi nu mai daţi ochii peste cap că-i gripă sau pneumonie». Şi ghici ce? Era COVID. Medicii, toţi pozitivi, şi asta pentru că nu au acceptat o flexibilitate a programului, lucrul în ture. Am ţipat atunci: Daţi drumul la pacienţi acasă, să facem din rezerve cabinete, să ne putem izola“, mai spune medicul.
„Ţi-aş face testul de COVID, dar... la Suceava nu se testează“
Primele simptome i-au apărut când era de gardă. Un pic astenică, moleşită, dar nu foarte mult. Credea că face febră. Pune termometrul şi vede 37,6 C. Şi-a dat seama că nu e bine. A trecut în revistă în minte toată simptomatologia. Nu avea dureri de cap, nu mialgii, nu tuse. Medicul a sunat imediat o colegă infecţionistă şi ea pozitivă, dar ghinion. A încercat la alta şi îi descrie simptomele. Îi spune că nu ştie ce are, dar din cauza febrei se izolează. „Colega îmi spune: «ţi-aş face testul de covid, dar...». Era o problemă la Suceava pentru că nu se testa. Asta a fost o mare, mare eroare chiar de la început. Cu sănătatea nu te joci. O anchetă va face diferenţa între viaţă şi moarte. Să ştim şi noi unde am greşit, pentru că am greşit cu toţii“, mai spune Manuela Şestac. În final, infecţionista îi spune că nu crede că are COVID, şi că mai degrabă să-şi facă testul de gripă, că până vine rezultatul la COVID, nu trebuie să lase secţia fără un om. Seara, temperatura i-a crescut din nou. De data asta, 38,5 C. „Atunci am zis că eu din cabinet nu mai ies. Iau paracetamol. Fac vizita cu telefonul. Îi spun asistentei să-mi arate toţi bolnavii. În tot acest timp am văzut că multă lume din spital tuşea. Virusul ăsta nu îl vezi, dar clar îl simţi. Vezi oameni tuşind, oameni ameţiţi, îi vezi în jurul tău. Deci ceva nu era în ordine“, adaugă Manuela Şestac. Neurochirurgul a luat legătura cu un medic de la DSP, care imediat a cerut să i se facă testul şi apoi să meargă în izolare acasă. Manuela Şestac mai spune că, văzând ce se întâmplă în spital, şi-a avertizat familia. Fetiţa de cinci ani şi jumătate şi soacra au fost mutate la casa din Iaşi, pentru a fi în siguranţă.
„O altă prostie care se face: când ai gripă, nu înseamnă că nu ai şi COVID“
La testul de gripă a ieşit pozitiv. Gripă de tip B. A spus, taci, că numai atât are. Şi-a burduşit geanta cu Tamiflu şi a plecat spre casă, la izolare. A făcut febră şi a doua zi, după care starea generală era bună. Nimic suspect. „O altă prostie care se face, dar bănuiesc că acum nu se mai face, când ai gripă, nu înseamnă că nu ai şi COVID“, spune medicul. Luni seara în schimb, parcă simţea o jenă în spatele sternului, iar de frigider nu prea avea chef să se apropie. Şi noaptea, pe la 12 fără un sfert primeşte mesajul: din păcate pozitiv. „I-am zis atunci infecţionistei: tu nu vroiai să mă testezi. Acum dacă eram în casă cu familia sau nu mă izolam la serviciu, ce se întâmpla? Între timp, aflu că o asistentă venise la spital la serviciu febrilă. Şi asistentele toate intrau în cabinetele noastre săracele, fără mască, fără nimic pentru că nu aveau. Cine susţine că au fost echipamente sau protocoale este eronat. Am făcut poze aici la Iaşi la cum se fac filtrele şi circuitele şi le-am trimis la Suceava să vadă cum trebuie să se facă de fapt. Aici, la Iaşi, am văzut oameni costumaţi, educaţi să-şi pună costumele. Noi acolo nu aveam nimic, circulam prin spital ca înainte, dar în schimb ne pontam electronic“, mai spune Manuela Şestac.
„Au apărut nişte lividităţi, ca petele de la cei care se pregătesc să moară“
După două zile de febră, a vărsat, iar seara a început să coboare termometrul la 37,2 C. Dar imediat i-a apărut durerea aia ca de arsură. „Era retrosternală. Prima nesemnificativă. A doua zi însă am simţit o durere puternică în piept, undeva în spatele sternului, care se extindea ca o pată de ulei, în lateral. Şi dintr-odată am constatat că nu mai am miros şi nici gust. Spre după-amiază am început să nu mai inspir la capacitate maximă. Apărea acea senzaţie de contracţie toracică. După aia au apărut nişte lividităţi, nişte pete roşiatice similar cu degerăturile sau ca petele care apar la cei care se pregătesc să moară. Erau pe piept, pe membre, în special pe coapse. Atunci am spus «stop joc». Totuşi am o fetiţă de crescut“, mai povesteşte Manuela Şestac. Şi aşa a ajuns acasă la Iaşi. A început tratamentul cu plaquenil şi apoi kaletra, iar reacţii adverse nu a avut. „Un sindrom diareic, tipic la kaletra, astfel încât 10 zile am mâncat doar orez. Dar am zis că iau orice numai să scap de virus. În general sunt o fire războinică prin natura firii mele. Am întrebat ce am de făcut. Mi s-a spus asta. Atunci asta am făcut ca să scap mai repede“, mai spune Manuela Şestac.
Pacientul COVID este mai liber decât omul sănătos care nu poate socializa
Iniţial, a stat internată la pavilionul 3, alături de 10-11 bolnavi. Medicul spune că cele mai tulburătoare zile au fost primele, când şi starea de sănătate era şubredă. „Atunci am avut doi pacienţi care au fost transferaţi la Terapie Intensivă. Aveau 35-45 de ani, erau tineri. Aveau o dispnee severă, se sufocau efectiv. M-a impresionat foarte mult, nu e uşor nici pentru un medic“, spune Manuela Şestac. Paradoxal, tot în pavilionul 3 mai era şi o familie de vârstnici care au tolerat foarte bine tratamentul şi s-au recuperat foarte uşor. „Practic, acum suntem o mână de oameni sănătoşi la care însă nu se negativează testul. Suntem mutaţi cu persoane asimptomatice şi cei cu forme uşoare. În rest, pacientul de COVID poate are avantajul socializării. El poate socializa. El este un pic mai liber decât omul sănătos. Ăsta e paradoxul bolii“, mai spune Manuela Şestac. Cu siguranţă, medicul va ieşi învingător din această luptă. Va ajunge acasă, la cea mică, care spune ea, e răsfăţată în fiecare zi cu jucării cumpărate online, doar ca să treacă mai uşor această perioadă. Se gândeşte în schimb unde s-a greşit la spital şi la Suceava. „Noi am avut cazuri simptomatice, e cazul bărbatului care a venit din Lombardia cu autocarul sau cel al ucraineanului care s-a plimbat prin Suceava în drum spre Cernăuţi. Cazurile simptomatice sunt mai contagioase. Şi apoi este conştientizarea populaţiei. Eu ştiu că am stat izolată, dar restul? Ar fi foarte bine să fim educaţi şi conştienţi ca societate. Să învăţăm ceva din aceasta dramă, sper“.
Silvia Craus / Ziarul de Iași