Afaceriști care au făcut evaziune fiscală cu măsline și tomate, trimiși în judecată de procurori. Prejudiciul a fost calculat la 1,6 milioane de lei



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele:

Inculpatul A este administrator de drept al societății comerciale X, iar inculpatul B este administratorul de fapt al acestei societăți. Pe parcursul anului 2015, atât inculpatul A, cât și inculpatul B au omis evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate în valoare de 177.525 lei aferente operațiunilor comerciale de livrare mărfuri la intern (măsline diverse sortimente și tomate ), realizate în perioada ianuarie – mai 2015 în urma achizițiilor intracomunitare realizate de la un număr de 8 societăţi comerciale, exclusiv la valoarea la cost de achiziție intracomunitară, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 50.575 lei.

Corelativ achiziţiilor intracomunitare, cei doi inculpați au înregistrat în contabilitatea societății pe care o administrau, achiziții fictive realizate de la o altă societate comercială în sumă totală de 595.850 lei și de la o alta în valoare totală de 6.757.093 lei, cu scopul de a crea avantaje fiscale de natura TVA -ului deductibil și a impozitului pe profit, consecința finală fiind diminuarea creanţei fiscale datorate către bugetul de stat în sumă totală de 1.663.428 lei.

Mai mult, în completarea activităţii infracţionale, administratorul de drept a declarat, în mod fictiv, sediul principal al societății, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale.

În cauză s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor aparținând inculpatului B, administrator de fapt al societății X.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.