Peste 60 de polițiști au organizat acțiunea Blocada la nivelul municipiului Suceava

În baza Planului de acțiune BLOCADA, la nivelul Poliției Municipiului Suceava s-a organizat o acțiune preventiv-reactivă, în sistem integrat, în zilele de 23 si 24.07.2020, pe intervale de timp determinate, acționându-se cu efective mărite din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, lucrători jandarmi și poliție locală, în mediul urban, pe raza cartierului George Enescu din municipiul Suceava și pe raza comunei Șcheia, în zonele cu risc criminogen ridicat și pe sectoarele de drum cu risc de producere a accidentelor, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special a infracțiunilor comise cu violență, cât și pentru menținerea ordinii și liniștii publice și a unui climat de siguranță rutieră.
La acțiunea organizată in data de 23.07.2020 au participat 33 lucrători, din care 12 lucrători de ordine publică din cadrul Biroului Ordine Publică, 10 polițiști din cadrul Biroului Rutier, 6 jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul Mobil și 5 lucrători din cadrul Poliției Locale, acţionând în zonele stabilite în echipe mixte cu 14 autospeciale din dotarea structurilor implicate.

Efectivele participante au acționat cu preponderență pe raza cartierului George Enescu, din mun. Suceava, unde au fost înregistrate anterior evenimente de tulburare a ordinii și liniștii publice, fapte comise cu violență, acte de comerț ilicit, precum și nereguli la regimul rutier.

Au fost constatate 2 infracțiuni constatate în flagrant si au fost aplicate 40 de sanctiuni contravenționale în valoare totală de 24.050 lei, din care: la O.U.G. 195/2002 Rep. = 36 în valoare de 23.250 lei; la Legea 61/1991 Rep. = 3 în valoare de 800 lei; la Legea 55/2020 = 1 cu Avertisment
Au fost retinute 9 permise de conducere, 3 certificate de înmatriculare si a fost retras un set de plăcuțe de înmatriculare
Au fost verificate 28 de societăți comerciale si au fost legitimate 86 de persoane.

Exemple semnificative:

La 23.07.2020, ora 06.45, echipajul de poliție rutieră cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, pe str. Zefirului, din mun. Suceava, au oprit pentru control autoturismul care avea un mers sinuos, condus de un barbat de 48 ani, din com. Udești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 23.07.20209, în jurul orei 12.00, echipajul de poliție rutieră cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, împreună cu polițist local din cadrul Poliției Locale Suceava, pe str. Str. Cernăuți, din mun. Suceava, au oprit pentru control autoturismul cu numărul de înmatriculare provizoriu despre care existau indicii că numerele sunt expirate, iar vehiculul nu mai are drept de circulație, la volanul căruia se afla un barbat de 43 ani, din localitate. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză a avut drept de circulație pentru perioada 17.02.2020-16.04.2020.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

In data de 24.07.2020, actiunea ,,Blocada” s-a desfasurat între orele 20:00 - 24:00, acționându-se cu efective mărite din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, sisteme pază, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, pe raza comunei Pătrăuți, jud. Suceava, în zonele cu risc criminogen ridicat și pe sectoarele de drum cu risc accidentogen, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special a infracțiunilor comise cu violență, a actelor de comerț ilicit, pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, cât și pentru menținerea ordinii și liniștii publice și a unui climat de siguranță rutieră.

La acțiunea organizată au participat 31 lucrători de poliție și 4 jandarmi, din care 9 lucrători de ordine publică (din cadrul Secției Burdujeni, Biroului Ordine Publică, SPR5 Dărmănești), 4 polițiști din cadrul Biroului Rutier, 2 polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, 6 luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și 4 subofițeri din cadrul I.J.J. Suceava, acţionând în zonele stabilite în echipe mixte cu autospeciale din dotarea tuturor structurilor implicate.

Efectivele participante au acționat pe raza comunei Pătrăuți, în zona cartierului Moldoveni, unde au fost înregistrate anterior evenimente de tulburare a ordinii și liniștii publice, fapte comise cu violență, acte de comerț ilicit, precum și nereguli la regimul rutier.

Au fost verificate 5 ssocietati comerciale, au fost controlate 10 auto si au fost legitimate 41 de persoane.
Au fost aplicate 6 sanctiuni contraventionale în valoare totală de 3160 lei.
Au fost constatate în flagrant 2 infractiuni (1 – la art. 335 alin. 2 din Codul penal și 1 la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86 2006 (Codul vamal).
Au fost retinute 3 permise de conducere si au fost confiscate bunuri in valoare de 1760 lei.
Mai nouă Mai veche