VIDEO Cum arată noile mașini care au intrat în dotarea IPJ Suceava. Polițiștii suceveni au primit și pistoale Beretta de 9 mm

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a primit un lot de 20 de autispeciale noi, colantate după noul design aprobat la nivelul Poliției Române. În perioada următoare la Suceava vor ajunge și alte noi autoturisme.

Totodată, armamentul polițiștilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale a fost înlocuit cu pistoale noi Beretta de 9 mm.

„20 de autospeciale au ajuns în dotare în aceste zile, urmând ca in săptămânile viitoare, conform planificarilor sa fie ridicate si alte autospeciale, numărul acestora stabilindu-se săptămânal. În ceea ce privește armamentul pana la acest moment a fost înlocuit complet armamentul din dotare Serviciului de Acțiuni Speciale, urmând a fi alocat si armamentul pentru celelalte structuri conform planificarilor care vor fi comunicate către IPJ Suceava”, a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Mai nouă Mai veche