Bărbat beat și fără permis, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul la Vornicenii Mici


Miercuri, 19 august 2020, în jurul orei 15.30, Ioan B., de 57 de ani, din comuna Moara, în timp conducea tractorul agricol U650, înregistrat la Primăria comunei Moara, pe DJ209C, în localitatea Vornicenii Mici, din direcția Liteni spre Drăgoiești, a pierdut controlul asupra vehiculului și s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la UPU a Spitalului Judeţean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava iar în urma investigaţiilor medicale s-a stabilit următorul diagnostic preliminar: „policontuzionat prin accident rutier, traumatism cranio – cerebral cu PC, traumatism toraco-abdominal, escoriații membre superioare și inferioare”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor evidențelor existente în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche