Buletin de presă, 28 august 2020 - IPJ Suceava

Acțiune a polițiștilor pe linia respectării normelor legale ce reglementează activitatea de transport public de persoane

În ziua de 26.08.2020 în intervalul orar 18:00 – 22:00, Serviciul Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naționale și Europene, Biroul Rutier Suceava, împreună cu polițiști din cadrul S.I.C.E. Suceava au efectuat activităţi specifice pentru impunerea respectării normelor legale ce reglementează activitatea de transport public de persoane şi circulaţia pe drumurile publice pe relația Suceava – DN 2 Siret, ocazie cu care au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare 5.870 lei, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu nr. de înmatriculare.


Sancțiuni contravenționale în valoare de 39.000 lei aplicate de polițiști

În perioada 20.08-27.08.2020 conform Planului de acțiune „Scutul Pădurii 2020” poliţiştii din cadrul IPJ Suceava - Serviciului Ordine Publică, Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în cooperare cu specialiștii silvici delegați ai Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor cu sprijinul personalului din cadrul Direcției Silvice au acționat în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării prelucrării și comercializării materialului lemnos, ocazie cu care au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale în valoare de 39.000 lei și constatate 8 infracțiuni la Legea nr.46/2008.
De asemenea în cadrul acțiunii polițiștii au confiscat 317,35 mc material lemnos în valoare de 61.290 lei.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 27.08.2020, ora 03.30, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal din comuna Putna, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum un localnic de 18 ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă a carosabilului și a lovit un arbore.
După impact conducătorul auto a plecat de la faţa locului cu autoturismul, până în curtea unui imobil de unde a sesizat evenimentul rutier.
Din acidentul rutier a rezultat rănirea uşoară a unui localnic de 19 ani, pasager în autoturism, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluţionat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 27.08.2020, ora 11.50, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Şcheia a oprit pentru control pe raza comunei Moara scuterul condus de un localnic de 14 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, tânărul de 14 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar scuterul nu este înregistrat/înmatriculat.
Ulterior tatăl minorului a declarat faptul că, nu şi-a exprimat acordul pentru folosirea scuterului de către fiul său.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluţionat procedural.


La 27.08.2020, ora 11:32, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Șcheia a oprit pentru control pe strada Eternității din comuna Moara, ATV- ul condus de un localnic de 14 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, tânărul de 14 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar ATV-ul nu este înregistrat/înmatriculat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche