Muzeul Național al Bucovinei, peste trei milioane de vizitatori pe paginile de Facebook ale obiectivelor turistice din subordine



Începând cu data de 9 martie 2020, după suspendarea activităților cu publicul, activități reluate parțial în data de 26 mai 2020, în condițiile impuse de starea de urgență și, ulterior, de starea de alertă, o parte din activitățile Muzeului Național al Bucovinei - educația muzeală, promovarea, vizibilitatea, „vizitarea”, alte activități muzeale - s-au desfășurat exclusiv sau, după data de 26 mai 2020, preponderent on-line.

Rezultatele obținute în urma postărilor de pe conturile de socializare ale Muzeului Satului Bucovinean, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeului de Istorie, Muzeului de Științele Naturii, Hanul Domnesc – redistribuite și pe contul Muzeului Național al Bucovinei, cât și postările de pe contul de Instagram ne îndreptățesc să spunem că acestea au avut un impact pozitiv, numărul accesărilor zilnice cunoscând o creștere explozivă și un interes constant, de foarte multe ori în creștere – în funcție de atractivitatea temei propuse publicului. 3.429.185 de urmăritori, iubitori, prieteni ai muzeelor ne-au fost alături în tot acest timp.

Subiectele propuse, imaginile și materialele video postate, proiectele educaționale, concursurile, expozițiile virtuale, toate documentate științific, au făcut ca descoperirea sau redescoperirea patrimoniului cultural, cunoașterea autenticului, a identității zonale și naționale să conducă la o interacțiune constantă cu un public din ce în ce mai numeros și interesat, din toate zonele țării, dar și din străinătate. Proiecte educaționale care se adresau până acum exclusiv publicului local sau regional au avut ecou național și internațional, ceea ce a condus la o cunoaștere in extenso a instituției noastre muzeale.

Mesajele transmise, majoritar pozitive, apreciative, care pot fi vizualizate pe paginile de socializare, interactivitatea unor postări, reprezintă și acestea tot atâtea rezultate bune pentru activitatea susținută on-line.

Astfel, în perioada 7 martie – 7 august 2020, pentru conturile de socializare ale Muzeului Satului Bucovinean, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeului de Istorie, Muzeului de Științele Naturii și Hanul Domnesc s-a ajuns la o cifră totală de 2.855.295 de persoane care au vizualizat/accesat cele 536 de postări din cele cinci pagini (utilizatori unici).
  • MUZEUL SATULUI BUCOVINEAN, 180 de postări, 1.287.233 persoane care au văzut postările din pagini, au accesat afișarea (utilizatori unici);
  • CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI, 146 postări, 739.728 persoane care au văzut postările din pagini, au accesat afișarea (utilizatori unici);
  • MUZEUL DE ISTORIE, 98 postări, 404.598 persoane care au văzut postările din pagini, au accesat afișarea (utilizatori unici);
  • MUZEUL DE ȘTIINȚELE NATURII, 54 postări, 107.858 persoane care au văzut postările din pagini, au accesat afișarea (utilizatori unici);
  • HANUL DOMNESC, 58 postări, 315.878 persoane care au văzut postările din pagini, au accesat afișarea (utilizatori unici);

La acestea se adaugă numărul persoanelor care au accesat redistribuirile și postările făcute pe pagina MUZEULUI NAȚIONAL AL BUCOVINEI, în aceeași perioadă: 468 redistribuiri/postări cu 573.890 persoane care au vizualizat/accesat postările.

Astfel s-a ajuns la un total general de 3.429.185 de urmăritori, iubitori, prieteni ai muzeelor.
Facem precizarea că paginile de facebook ale Muzeul de Istorie, Muzeul de Științele Naturii și Hanul Domnesc sunt ”foarte tinere”, fiind create în luna mai a acestui an.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.