Echipa Lungu - Harșovschi - Munteanu, la conducerea Primăriei Suceava. Alianță PNL-USR în Consiliul Local

Majoritatea în Consiliul Local Suceava va fi asigurată de PNL şi USR, a anunțat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. 

Potrivit primarului, USR va deţine şi una dintre cele două funcţii de viceprimar, care va fi ocupată de Teodora Munteanu, liderul judeţean al formaţiunii. Viceprimar va fi în continuarea și Lucian Harşovschi, cel care a mai deţinut această funcţie şi în mandatul precedent.

Primarul a motivat decizia de a alege USR din perspectiva intrării acestei formaţiuni politice la guvernare, dar şi de necesitatea "de a avea parteneri de discuţii" şi uşi deschise la ministere, în vederea atragerii de fonduri europene pentru Suceava.

„E bine să dăm o şansă şi celor din USR. Ei stau numai şi critică. Atunci când intri în teren lucrurile stau puţin altfel. Să vadă la faţa locului cum stau lucrurile în primărie, să vadă că nu suntem hoţi”, a spus Lungu.

Fostul viceprimar al Sucevei, Marian Andronache, de la PMP, care a candidat luna trecută pentru un mandat de primar, va reveni pe funcţia deţinută anterior, de director în cadrul primăriei.

Mandatele obţinute de primar şi consilieri în urma alegerilor din 27 septembrie vor fi validate de un judecător săptămâna viitoare.

Consiliul Local ar urma să aibă 9 consilieri PNL, 5 PSD, 4 PMP, 3 USR-PLUS şi 2 Pro România.
Mai nouă Mai veche