Femeie bătută de soțul ei pe stradă, în centrul municipiului Rădăuți. Polițiștii au emis ordin de protecție față de agresor

Duminică, 18 octombrie 2020, în jurul orei 14.36, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 cu privire faptul că „o femeie este agresată de un bărbat în centru” în centrul municipiului Rădăuți.

În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce se afla cu soția sa de 51 ani, în imediata apropiere a cofetăriei „Galany” din centrul municipiului Rădăuți, a lovit-o cu palmele. Motivul invocat de acesta a fost faptul că este nemulțumit de felul în care soția sa gospodărește locuința comună.

După ce a fost agresată, femeia s-a ascuns pe străzile din mun. Rădăuți pentru aproximativ două ore, fiind identificată într-o anexă a locuinței unde se ascundea de soț.

Întrucât aceasta prezenta urme vizibile de violență la nivelul feței i s-a pus în vedere posibilitatea solicitării unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale, lucru cu care aceasta nu a fost de acord. În urma completării formularului a reieșit existenţa riscului iminent asupra vieţii, integrităţii fizice ori asupra libertăţii femeii, aceasta solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 18 octombrie 2020.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.
Mai nouă Mai veche