Tânăr din Ipotești condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri după ce a fost prins cu un kilogram de canabis

Vineri, 16 octombrie 2020 a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani Gabriel Tofan, de 22 ani, domiciliat în Ipotești, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiuni de deținere și comercializare de droguri de risc și mare risc. Faţă de acesta Tribunalul Cluj a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 16 octombrie 2020.

Persoana în cauză a fost identificată la domiciliu, reţinută, escortată şi încarcerată în Penitenciarul Botoşani.

Anul trecut, Gabriel Tofan și Sebastian Moroșan au fost prinși la în flagrant, la Cluj Napoca, în timp ce aveau asupra lor, în vederea comercializării, peste 900 de grame substanţe interzise, în mare majoritate canabis. Captura a fost realizată pe 14 noiembrie, între timp, cei doi inculpaţi, Sebastian Moroşan şi Gabriel Tofan, ambii din judeţul Suceava, fiind şi arestaţi preventiv de Tribunalul Cluj-Napoca pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au transmis că asupra celor doi, în cadrul acţiunii flagrante, a mai fost depistat un cântar electronic cu urme de substanţă pulverulentă, un caiet pe care inculpaţii ţineau evidenţa drogurilor vândute, precum şi suma de 9.800 lei.

După acţiunea în flagrant, ofiţerii de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj Napoca au efectuat şi două percheziţii domiciliare. În cadrul percheziţiilor au mai fost identificate şi ridicate alte 74 grame de canabis, 10,8 grame amfetamină, 3 grame ciuperci halucinogene, 3 laptopuri, o unitate centrală, patru telefoane mobile şi suma de 14.000 lei.
Mai nouă Mai veche