Proiectile de obuz găsite în pădurea la Preutești, în pădurea Bahna Arin

Luni, 23 noiembrie 2020, la ora 12.43, lucrătorii din cadrul Secției 12 Poliţie Rurală Preuteşti au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din Fălticeni, cu privire la faptul că a găsit două proiectile în pădurea de lângă satul Bahna Arin.

La fața locului s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar din discuțiile purtate cu apelantul a precizat verbal că în cursul zilei de luni a efectuat activități în pădurea din sat Bahna Arin, ocazie cu care a identificat în pădure trei bucăți proiectil calibru 75 mm.

Având în vedere aspectele constatate a fost solicitat la fața locului un echipaj ISU Bucovina, care a ridicat proiectilele urmând a fi depozitate în condiții de siguranță și ulterior distruse.

A fost asigurat perimetrul în zona unde se afla proiectilul.
Mai nouă Mai veche