Un client nemulțumit a spart geamurile sediului DELGAZ GRID din Gura Humorului

Marți, 24 noiembrie 2020, la ora 12:30, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată telefonic de către agenții de pază ai unei firme de securitate despre faptul că o persoană a spart geamul unei clădiri.

S-a constatat că Gheorghe Liviu N., de 51 ani, din Păltinoasa, în timp ce se afla în piața din orașul Gura Humorului, a luat un obiect contondent și s-a deplasat la sediul companiei Delgaz-Grid, a spart mai multe geamuri, după care s-a deplasat în apropierea bulevardului Bucovina, unde a fost interceptat de către agenții de poliție de la poliția locală din oraș, fiind imobilizat și condus la sediul Poliției.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Faţă de suspect s-a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor menționate, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca cercetările să continue sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Un comentariu:

  1. Ma uit si,,,, parca de ceva vreme se misca ceva pt protectia noastra,,,, sper sa nu ma insel sa fie doar o iluzie,, dar,,, cu Dumnezeu inainte

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.