Bărbat din Șcheia prins la furat brazi de Crăciun de la BricoDepot

Miercuri, 2 decembrie 2020, la ora 20.50, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către dispecerul de serviciu de la Iulius Mall despre faptul că agenții de pază au surprins o persoană care sustrăgea brazi din fața BricoDepot.

În dreptul patinoarului instalat în proximitatea magazinului BricoDepot, a fost identificat Ion C., de 58 de ani, din comuna Șcheia, care avea asupra sa un arbore specia molid, despre care a declarat că l-a sustras din fața magazinului pentru a-l duce la domiciliu. Bradul, care poate fi repus în circuitul comercial, a fost lăsat în custodie agenților de pază.

Bărbatul a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Valoarea prejudiciului de aproximativ 100 de lei a fost recuperat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „furt calificat”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Mai nouă Mai veche