Conferința Studențească de Cercetare Aplicată în Științele Educației și Psihologie, la USV

Joi, 26 noiembrie 2020, Facultatea de Știinte ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat Conferința Studențească de Cercetare Aplicată în Științele Educației și Psihologie, Ediția a II-a.

La conferință au participat 150 de studenți (licență, masterat și doctorat) din domeniile Științe ale Educației și Psihologie de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea București, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea de Stat din Tiraspol, Republica Moldova. De asemenea, la conferință au participat absolvenți ai Facultății de Științe ale Educației de la Suceava, care au prezentat cercetările realizate pentru lucrările de licență și disertație.

Pe parcursul conferinței, au avut loc prezentări în plen susținute de profesori și cercetători de la mai multe universități din țară. Studiile prezentate au abordat teme de actualitate în cercetare: Consecințele pandemiei de Covid-19 asupra sănătății mintale – rezultate cantitative și calitative ale unui studiu internațional (Conf. univ. dr. Petruța Rusu, Lector univ. dr. Diana Duca, Masterand Cornelia Filip, Facultatea de Științe ale Educației, USV), Efectul benefic al interacțiunii sociale prin modularea activității cognitive si cerebrale spontane (Dr. Miralena Tomescu, Cercetător la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, București și Lector univ. la Facultatea de Științe ale Educației, USV), Dezgustul și identitatea socială (Drd. Andreea Iuliana Luca, Laboratorul de Științe Cognitive Clinice, Universitatea București) și Relația dintre intimitate și depresia postpartum. Rolul mediator al auto-eficacității maternale și rolul moderator al stresului profesional al partenerului (Drd. Ionela Bogdan, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, asist. univ. la Facultatea de Științe ale Educației, USV).

Conferința a inclus și o dezbatere între studenți și absolvenți, axată pe realizarea cercetărilor din cadrul lucrărilor de licență și disertație. Studenții și profesorii participanți s-au bucurat de o după-amiază încărcată de informații cu privire la variabile, ipoteze, rezultate ale cercetărilor științifice din psihologie și educație și implicații practice ale cercetării.

Conferința a fost organizată de conf. univ. dr. Petruța Rusu, prodecan, și conf. univ. dr. Adina Colomeischi, decan la Facultatea de Științe ale Educației, USV.
Mai nouă Mai veche