FOTO Accident rutier la Cojoci! Șofer rănit după un impact frontal între două mașini

Marți, 22 decembrie 2020, la ora 14.45, Victor Daniel N., de 37 de ani, din comuna Frumosu, a condus autoturismul marca VW, pe DN 17B, satul Cojoci, comuna Crucea, din direcţia Broşteni către Vatra Dornei, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabil umed, a derapat şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia condus regulamentar de numitul Alexandru A., de 31 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto Victor Daniel N., care a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism hemitorace stâng, traumatism genunchi drept, plagă contuză regiune parietală dreaptă”, transferat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, accident rutier.

Conducătorii ambelor autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche