FOTO Gospodărie cuprinsă de un incendiu, miercuri dimineață, în satul Basarabi, comuna Preutești

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit miercuri, 23 decembrie 2020, cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Basarabi, comuna Preutești. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 05.49.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție corp comun, compusă din adăpost de animale și o anexă, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:00.

Au ars adăpostul de animale și anexa, corp comun, pe o suprafață de aproximnativ 150 mp. S-au degradat bunurile din interior - aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din lemn și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și garajul proprietarului, cu bunurile aferente.
Mai nouă Mai veche