Bărbat care a plecat spre un priveghi, găsit mort în șanț, la Manolea

La 24 ianuarie 2021, în jurul orei 08:51, autoritățile au fost sesizate prin 112 de o femeie din satul Manolea, comuna Forăști, despre faptul că și-a găsit soțul decedat în șanț.

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, în jurul orei 18:30, Chirilă I., de 52 de ani, a revenit la domiciliu din București, unde lucrează ca dulgher. Ajuns acasă a consumat băuturi alcoolice pe tot parcursul nopții iar duminică dimineață, în jurul orei 08:30, a plecat de la domiciliu către centrul satului Manolea pentru a merge la priveghiul unui văr. Pe drumul comunal DC 12A, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut în șanț, suferind o fractură cervicală. Acolo, a fost găsit de soția sa care a apelat 112.

La fața locului s-a prezentat un echipaj al ambulanței care a constatat decesul. Din primele verificări a rezultat faptul că persoana decedată nu prezintă leziuni sau urme de violență fizică pe corp.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Mai nouă Mai veche