Șofer băut depistat pentru că vorbea la telefon la volan, pe strada Corneliu Coposu din Obcini

La 31 decembrie 2020, în jurul orei 12.10, patrula de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava în timp ce acţiona în cartierul Obcini a oprit pentru control autoturismul marca VW Passat, care circula pe stada. Corneliu Coposu, din direcția bulevardului Pref. Gavril Tudoraș spre Calea Obcinilor, întrucât conducătorul auto folosea telefonului mobil în timpul mersului.

Deoarece conducătorul auto, Stejar D., de 42 ani, din Șcheia, emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche