Tânăr beat și fără permis prins la volan de Poliția Locală Șcheia, pe strada Aviatorului din localitate

Duminică, 31 ianuarie 2021, la ora 01.40, patrula din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia a fost sesizată de către un echipaj al Poliției Locale Șcheia despre faptul că pe strada Aviatorului a fost identificat un autoturism al cărui șofer se află în stare vădită de ebrietate.

Patrula Poliției Locale Șcheia în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Aviatorului a observat autoturismul VW Passat care efectua manevra de mers înapoi. În momentul în care autoturismul s-a oprit pe marginea părții carosabile, au observat cum conducătorul auto, Ilie C., de 34 de ani, din Șcheia, a trecut de pe scaunul stânga față, cel al șoferului, pe scaunul din dreapta față, cel al pasagerului.

La un moment dat, de pe o stradă laterală a venit numita Ionela S., de 33 de ani, din Șcheia, care a declarat că ea a condus autoturismul menționat.

Patrula poliției locale Șcheia a sesizat telefonic lucrătorii Secției de Poliție Rurală Șcheia pentru a efectua cercetări în cauză. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, fiind interogat baza de date, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Ionela S. a afirmat că bărbatul a condus autoturismul pe o distanță de circa 100 metri cu spatele pe strada Aviatorului, când ea nu se afla la mașină.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „conducere sub influența alcoolului” și „conducere fără a deține permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche