Tânăr rănit într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul parcat neregulamentar

Sâmbătă, 6 febraurie 2021, la ora 10.15, Costel S., de 47 de ani, din Hânțești, în timp ce conducea autoturismul Seat Alhambra pe DJ 208D având direcția de deplasare Hânțești către centrul comunei Adâncata, ajuns într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu o autoutilitară VW Transporter care era parcat neregulamentar.

Din impact, autoturismul Seat a fost proiectat pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontal-laterală cu autoturismul BMW care circula din sens invers, fiind condus de Radu R..

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto Radu R., de 21 de ani, din Mitocu Dragomirnei, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații medicale, stabilindu-se diagnosticul: „TCC, contuzie cervicală”.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00, după care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai nouă Mai veche