Taximetrist pirat depistat că transporta trei persoane pe ruta Suceava - Fălticeni. Polițiștii i-au reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare pentru șase luni

În baza planului propriu de actiune, în data de 28 ianuarie 2021, între orele 15.00-18.00, și în data de 29 ianuarie 2021, între orele 07.00-13.00, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor neautorizate care efectuează transport de persoane, pe raza municipiului Suceava, ocazie cu care au fost constatate următoarele:

În total au fost aplicate 25 de sancțiuni în valoare de 13.615 lei, dintre care 23 la regimul rutier, în valoare de 12.615 lei, și două la Legea 38/2003 R, în valoare de 1.000 lei

Au fost reținute nouă permise de conducere, dintre care cinci pentru depășire, 3 pentru depășirea vitezei legale și unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului.

Au fost retrase patru certificate de înmatriculare, dintre care unul pentru folii neomologate, unul pentru lipsă ITP, două pentru lipsă autorizație transport, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni

În data de 29 ianuarie 2021, la ora 11.25, pe bld. Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava a fost depistat un bărbat de 56 ani din municipiul Suceava în timp ce transporta ilegal trei persoane cu un autoturism pe ruta Suceava – Fălticeni. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea 38/2003 R, fiind dispusă totodată suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni.
Mai nouă Mai veche