Robert Niță: „Nici nu știam unde este Suceava pe hartă!". Povestea transferului de la Steaua la Foresta

Robert Niță (43 de ani) a crescut în Ghencea, la juniorii Stelei, însă nu a primit multe șanse la echipa mare a „militarilor”, iar Victor Pițurcă, antrenorul roș-albaștrilor de atunci, l-a anunțat pe atacant că va fi cedat la Foresta. Micuțul fotbalist a relatat cu zâmbetul pe buze istoria mutării sale la Suceava.

Robert Niță a dezvăluit povestea spumoasă a transferului său de la Steaua la Foresta. Vârful născut în București nu s-a putut impune în ofensiva formației din Ghencea în fața unor nume mari, precum Ionel Dănciulescu, Claudiu Răducanu sau Jean Vlădoiu, și, în anul 2000, Victor Pițurcă a hotărât să-l cedeze în Moldova, la Suceava.

Robert Niță: „Nici nu știam unde e Suceava, când am văzut, mi-a venit să plâng”

„M-au trimis la Suceava în anul în care s-a născut copilul meu. Pe 3 august, seara, am avut antrenament, în Ghencea. După antrenament m-a chemat Pițurcă și mi-a zis: 'Roberte, aici sunt Ciocoiu, Dănciulescu, Vlădoiu, Claudiu Răducanu, au venit ăștia de la Suceava, au vorbit cu domnul Păunescu, să te duci la Suceava'.

Eu am zis: 'Cum să mă duc la Suceava?', nici nu știam unde este Suceava. Am ajuns acolo cu o zi înainte de meci, îi strigam pe ăia, numărul 7, numărul 9. Când am intrat în holul hotelului, pe perete acolo era o hartă mare. Era cât peretele. M-am uitat acolo pe hartă și Bucureștiul era puțin mai sus de nivelul meu.

Am început să mă uit pe unde o fi, mă tot uitam și nu o găseam, harta mare, și când am ajuns sus așa și am văzut unde e Suceava, adevărat că nu știam unde este, mi-a venit să plâng când am văzut unde este", a declarat Robert Niță pentru as.ro.

Robert Niță: „Am ajuns la Suceava cu avionul. Am zis că le dau banii înapoi și mă întorc”

Am ajuns cu avionul acolo. Dacă plecam cu mașina, nu mai ajungeam la meci, cu escală la Iași, de acolo s-a urcat altă lume și de la Iași la Suceava s-a zburat doar la 3.000 de metri, erau avioane din alea cu elice, aveai senzația că te prăbușești.

De la aeroport m-a așteptat unul cu mașina și când am văzut unde este Suceava, l-am sunat pe Pițurcă și i-am zis că vreau să mă întorc. Când am semnat cu Suceava, am zis: 'domnu' Păunescu, să nu o mai lungim, banii la mâna stângă, contractul în dreapta și semnez'.

Mi-a dat banii Păunescu, pe un an de zile. Păunescu și Gigi mi-au dat banii și am semnat. Acum, când am ajuns acolo și am văzut cât este de departe, am zis că le dau banii înapoi și mă întorc", a încheiat Robert Niță.

Cariera lui Robert Niță a urmat un traseu aparte. Crescut în Ghencea, la juniorii Stelei, fostul atacant a mai evoluat la Corvinul Hunedoara, Cimentul Fieni, Oțelul Galați, a făcut parte din echipa Forestei Suceava care s-a impus cu 5-4 în Ștefan cel Mare, după ce Dinamo a condus cu 4-0, apoi a mers la Rapid, după care a urmat prima sa experiență în afara țării, la Hapoel Beer Sheva.

A jucat jumătate de ani în Israel și s-a întors în România, la Gloria Bistrița, Pandurii și Rocar. Robert Niță a pus ghetele în cui în Vietnam, la FC Viettel, unde a evoluat timp de doi ani.

2 reușite în 9 jocuri a adunat atacantul la reprezentativa U21 a României

Niciun comentariu

Un produs Blogger.