VIDEO Cerb care traversează un drum forestier, filmat de angajaţii Ocolului Silvic Râșca

Un cerb care traversează un drum forestier a fost filmat de angajaţii Ocolului Silvic Râșca, în zona montajă a judeţului Suceava. Oamenii se aflau într-o acţiune de monitorizare a faunei în momentul în care s-au întâlnit cu animalul.

Pădurea în care s-a produs întâlnirea oamenilor cu cerbul este administrată de Regia Naţională Romsilva.

„Prioritate de...cerb într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Râşca din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Colegii noştri s-au întâlnit cu un frumos cerb pe un drum, în timp ce se aflau într-o acţiune de monitorizare. Frumosul animal i-a ignorat, a traversat impasibil drumul şi s-a retras în pădure, iar colegii noştri au rămas cu o amintire frumoasă şi cu această filmare”, scrie pe pagina de Facebook a Romsilva .

Potrivit specialiştilor, cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri. Acestea sunt conduse de un cerb tânăr, iar femelele stau în cârduri separate, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an.

Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar.

Mai nouă Mai veche