Băncile UniCredit, Nomura și UBS au fost amendate de Comisia Europeană cu 371 de milioane de euro pentru practici neconcurenţiale

Comisia Europeană a amendat joi Nomura, UBS şi UniCredit cu suma totală de 371 milioane de euro pentru că au luat parte la un cartel european al tranzacţionării obligaţiunilor guvernamentale, transmit DPA şi Reuters.

De asemenea, din cartel au făcut parte şi Bank of America, RBS (cunoscută acum ca NatWest), Natixis şi WestLB (cunoscută acum ca Portigon).

Natwest nu a fost amendată deoarece a alertat autorităţile UE de existenţa cartelului. Bank of America şi Natixis nu au fost de asemenea amendate deoarece încălcarea reglementărilor nu a intrat în termenul de prescripţie pentru impunerea amenzilor.

Şi Portigon a primit o amendă zero deoarece nu a generat nicio cifră netă de afaceri în anul financiar trecut, când s-a stabilit plafonul pentru amenzi.

Cartelul a funcţionat parţial în perioadele de criză financiară, mai exact între 2007 şi 2011, şi a afectat zona economică europeană. Cele şapte bănci au încălcat reglementările UE care interzic practicile de afaceri neconcurenţiale, a informat Comisia Europeană.
Mai nouă Mai veche