Tânăr depistat beat la volanul unui autoturism Toyota, noaptea, în Burdujeni

Miercuri, 19 mai 2021, în jurul orelor 01.20, patrula de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce patrula pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa către centrul orașului.

Autoturismul Toyota era condus de Andrei Ionuț C., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, acesta fiind singur în mașină.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost condus la UPU Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit proces verbal de constatare al infracțiunii flagrante, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.