Trei tineri din Ostra care au violat o fată de 11 ani, condamnați definitiv la pedepse cu executare

Trei tineri din Ostra care au violat o fată de 11 ani, din aceeași localitate, au fost condamnați definitiv de instanța de judecată.

Laur Mihai Popa a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „viol”, iar în cursul zilei de joi a fost preluat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Radu Gabriel Paraschivescu și Andrei Veber, ambii de 18 ani, au fost condamnați la pedepasa de internare într-un centru de detenție pentru o perioadă de trei ani pentru săvârșirea infracțiunii de „viol”. Cei doi au fost conduși de polițiști la Centrul Educativ Tg. Ocna din județul Bacău.

Faptele pentru care au fost judecați cei trei s-au petrecut în octombrie 2019.

Din cercetări a rezultat că o minoră de 11 ani, din localitate, în timp ce se afla la locuința unei cunoștințe, a fost amenințată de un prim inculpat că va divulga părinților ei faptul că fumează, dacă nu îi face sex oral. Actul sexual s-ar fi consumat, prin constrângerea fetei, a rezultat din cercetările coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

La scurt timp de la acest incident, un al doilea inculpat, prieten cu primul, ar fi ameninţat-o pe fată cu darea în vileag a primului act sexual, astfel abuzând și el de minoră.

Pe 27 octombrie, al treilea arestat a abordat-o pe fată și i-a spus că va divulga faptul că a făcut sex cu primii doi, dacă nu va face și cu el.
Mai nouă Mai veche