Un bărbat care s-a întors de la muncă, din Germania, și-a găsit soția moartă în casă, cu vânătăi la ochi și pe mâini

La 9 mai 2021, ora 23.51, Secția de Poliție Rurală Mălini a fost sesizată de Anton L., din satul Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, cu privire la faptul că și-a găsit soția Elena L., la domiciliu, inconștientă, nu respira, vânătă la un ochi și pe mâini.

Bărbatul a povestit că s-a întors din Germania, de la muncă, în localitatea de domiciliu, moment în care și-a găsit soția în vârstă de 55 de ani, care locuia singură, în stare de inconștiență, fapt pentru care a apelat numărul de urgență 112, la fața locului a sosind un echipaj medical care a constatat decesul acesteia.

În interiorul locuinței nu s-au găsit bunuri răvășite, nu se reclamă dispariția unor bunuri sau valori. Persoana decedată nu era înscrisă la medicul de familie.

Bărbatul a declarat că soția obișnuia să consume băuturi alcoolice și în trecut a mai căzut și s-a lovit la cap, din cauza anemiei.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei, fapt pentru care se impune anunțarea Serviciului de Medicină Legală Suceava pentru efectuarea acestei activități și stabilirea cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”, ce urmează să fie soluționat procedural de lucrătorii Postului de Poliție Cornu Luncii.
Mai nouă Mai veche