Șofer din Dorohoi prins beat la volan la Zvoriștea

Vineri, 4 iunie 2021, la ora 16:58, în timp ce efectu serviciul pe raza localității Zvoriștea, un echipaj al Serviciului Rutier a oprit pentru control autoturismul VW Golf condus de Adrian Neculai T., din Dorohoi, județul Botoșani.

Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde, în prezența medicului de gardă și a personalului de serviciu, s-a supus prelevării mostrelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Serviciului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche