Autostrada Nordului rămâne în faza de proiect

Autostrada Nordului rămâne deocamdată la faza de proiect, după ce licitaţia pentru tronsonul dintre Baia Mare şi Bistriţa a fost anulată.

Licitaţia de elaborare studiu de fezabilitate drum de mare viteză Baia Mare – Suceava lot 1 Baia Mare – Bistriţa a fost anulată din cauză că au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme", se arată în anunţul publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), potrivit observatornews.ro.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conduse de Mariana Ioniţă promiteau la începutul lunii aprilie că până la finalul lunii mai va putea fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate ce vizează tronsonul Baia Mare – Bistriţa-Năsăud din Autostrada Nordului. Anunţul a fost făcut de către deputatul PNL Călin Bota, în urma unei discuţii cu directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, pe tema stadiului proiectelor de infrastructură din nordul României.

Anterior, la 10 martie, CNAIR anunţase într-un comunicat publicat pe pagina de internet a instituţiei că a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente loturilor 2 (Bistriţa – Vatra Dornei) şi 3 (Vatra Dornei – Suceava) necesare construcţiei drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, în timp ce ofertele depuse pentru lotul 1 (Baia Mare – Bistriţa) sunt în curs de evaluare.

,,Am primit o veste bună pentru Maramureş de la CNAIR. Peste circa o lună, va putea fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate ce vizează tronsonul Baia Mare – Bistriţa-Năsăud din Autostrada Nordului, în care se află inclus şi tronsonul Baia Mare – Jibou”, a declarat miercuri, 21 aprilie, deputatul PNL Călin Bota la finalul discuţiei cu reprezentanţii CNAIR, potrivit presei locale.

CNAIR a desemnat în martie câştigătorii contractelor pentru studiile de fezabilitate aferente loturilor 2 şi 3 ale drumului expres Baia Mare-Suceava

Aşa cum rezultă din documentaţia publicată de CNAIR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ofertele depuse pentru Studiul de fezabilitate pentru Lotul 1 Baia Mare-Bistriţa sunt în curs de evaluare. Valoarea contractului este de 22.944.310,67 lei. Anterior, pe 10 martie 2021, CNAIR a anunţat câstigatorii contractelor pentru loturile 2 şi 3.

Astfel, potrivit Companiei de autostrăzi, ofertantul declarat câştigător în martie pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent lotului 2, Bistriţa – Vatra Dornei este S.C. Explan S.R.L., valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA. Studiul de Fezabilitate pentru lotul 3, Vatră Dornei – Suceava, va fi elaborat de Asocierea S.C. Best Consulting & Design S.R.L. – Ingineria Especializada Obra Civil e Industrial S.A., valoarea contractului fiind de 14.475.000,00 lei fără TVA. Banii vin din fonduri europene nerambursabile, iar durată de realizare a serviciilor de proiectare este de 18 luni de la data de începere a fiecărui contract.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.