Incendiu la o locuință din Corocăiești

Vineri, 13 august 2021, la ora 19:03, autoritățile au fost sesizate prin 112 despre faptul că la o locuință din Corocăiești, comuna Verești, a izbucnit un incendiu.

În jurul orelor 18.35, Gabriel P. s-a întors de la munca câmpului, acasă fiind soția cu copiii. În momentul în care acesta a intrat pe poartă a observat un fum dens care ieșea de la acoperișul casei sale. Speriat, a alertat vecinii, împreună cu care a pătruns în podul casei. Aici a observat că incendiul izbucnise de la coșul de fum al boilerului pe lemne, iar cu ajutorul unui furtun cu apă de la fântână și a vecinilor a reușit să stingă incendiul.

Imediat, au intervenit și pompierii civili din cadrul Primăriei Verești care au verificat perimetrul focarului și au eliminat orice sursă de jar.

Între timp, la fața locului au intervenit și pompierii militari din cadrul ISU Suceava cu o autospecială care, în urma verificărilor efectuate au stabilit sursa probabilă de aprindere a incendiului ca fiind „efect termic de la coșul de fum care era neprotejat față de materialele combustibile”, fără a exista pericol de propagare a incendiului la locuințele vecine.

În urma incendiului nu au rezultat victime omenești, pagubele materiale produse în urma incendiului sunt nesemnificative, respectiv patru metri pătrați asterială deteriorată.

În cauză nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală.
Mai nouă Mai veche