Suceveni prinși cu adeverințe de vaccinare false pe Aeroportul Iași, la întoarcerea din Marea Britanie

Mai mulți suceveni care au venit cu avionul din Marea Britanie, pe aeroportul din Iași, au fost depistați de Poliția de Frontieră din aeroport că aveau documente false de vaccinare anticovid sau de testare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, comisar-șef Denis Lazăr, a declarat că este vorba despre două curse de avion de la Londra, la care unii dintre pasageri au prezentat pe aeroport documente false. La primul dintre zboruri au fost 17 astfel de pasageri, „majoritatea din județele Suceava și Vaslui”, potrivit comisarului-șef Denis Lazăr, iar la cel de-al doilea, din seara zilei de 29 iulie, despre 12 cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Vaslui, care au prezentat adeverinţe ce purtau însemnele autorităţilor engleze, din care rezultă că au avut şi s-au vindecat de SARS-CoV-2, documente ce s-au dovedit a fi false, scrie Ziarul de Iași. 

Purtătorul de cuvânt al ITPF Iași a afirmat că, la întrebările polițiștilor, persoanele respective au declarat că au procurat hârtiile prezentate prin intermediul unor persoane, ale căror date nu le cunosc. „Cei de la primul zbor au declarat că au plătit câte 50 de lire fiecare, cei de la zborul de aseară au spus că au plătit câte 30 de lire fiecare”, a arătat comisarul-șef Denis Lazăr.

Cu aceste hârtii românii reveniți din Marea Britanie, aflată în zona roșie a incidenței cazurilor Covid-19, au vrut să evite carantina de 14 zile la sosirea în România.

Primul caz de pasageri cu documente false a fost înregistrat la Iași în urmă cu câteva zile, când 17 persoane au prezentat la intrarea în țară hârtii care atestau că ar fi avut Covid-19, ar fi fost vaccinaţi sau testaţi PCR.

Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Mai nouă Mai veche