VIDEO Campioana olimpică Ancuța Bodnar, primită cu lacrimi de bucurie, flori și covor roșu, acasă, la Vatra Moldoviței

Emoție de nedescris, luni seară, la Vatra Moldoviței, acolo unde canotoarea Ancuța Bodnar s-a întors acasă purtând la gât singura medalie de aur obținută de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Familia și prietenii i-au întins covorul roșu și au așteptat-o cu lacrimi de bucurie și multe buchete de flori.

Campioana olimpică Ancuța Bodnar a ajuns luni seară acasă, în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava. Sportiva a coborât de la volanul mașinii purtând la gât singura medalie de aur obținută de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Pe acordurile melodiei „We are the champions”, canotoarea a pășit radiind de fericire pe covorul roșu întins în curtea casei natale.

Ancuța și-a îmbrățișat rudele și prietenii care au felicitat-o și i-au oferit buchete de flori. Mama canotoarei i-a pregătit și un tort special pentru această ocazie.   



Ancuța Nicoleta Bodnar a câștigat săptămâna trecută, împreună cu Simona Radiș (BT), medalia de aur în proba de dublu vâsle la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta este singura medalie de aur obținută de România la această ediție a jocurilor olimpice. 

Mai multe informații: 

Niciun comentariu

Un produs Blogger.