Buletin de presă, 12 septembrie 2021 - IPJ Suceava

Două nunți organizate cu încălcarea legislației Covid19 întrerupte de polițiști

La data de 11.09.2021, având în vedere rata de infectare crescută din zonă și instituirea scenariului roșu la nivelul localităților Horodnic de Sus și Horodnic de Jos, la nivelul Secției de Poliție Rurală 3 Marginea a fost organizată o acțiune pe linia verificării modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea/răspândirea virusului SARS COV 2, pe raza celor două comune.
Reamintim că în conformitate cu Hotărârea C.J.S.U. nr. 145 din 09.09.2021 prin raportare la H.G. nr. 826 din 05.08.2021 și Legea 55/2020 în localitățile cu incidență cumulată mai mare de 3/1000 de locuitori s-au instituit măsuri speciale inclusiv organizarea de evenimente private de tipul nunților, botezurilor, meselor festive.
Totodată, reamintim că anterior, în perioada 06 – 10.09.2021, polițiștii au procedat la prelucrarea cadrului legal și instruirea în scris, pe bază de procese-verbale a tuturor agenților economici de pe raza județului, cu privire la respectarea legislației.
La acțiunea organizată la nivelul Secției de Poliție Rurală 3 Marginea au participat 11 polițiști și 5 lucrători de jandarmi.

În cadrul acțiunii, echipajele planificate în teren au constatat faptul că la două restaurante de pe raza comunei Horodnic de Sus sunt organizate nunți, deși acestea sunt interzise conform H.C.J.S.U. nr. 145 din 09.09.2021, cu referire la art. 2 lit. e) din H.G. nr. 826 din 05.08.2021.
Astfel, la un restaurant au fost identificați doi miri de 23 și 31 de ani, ambii din municipiul Rădăuți, precum și administratorul societății, de 48 ani, din com. Voitinel, față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 55/2020, pentru încălcarea măsurilor dispuse prin H.C.J.S.U. nr. 145 din 09.09.2021, cu referire la art. 2 lit. e) din H.G. nr. 826 din 05.08.2021, în sensul că au organizat un eveniment, respectiv nuntă, deși acest lucru era interzis.

La un alt restaurant au fost identificați doi miri de 23 și 28 de ani, ambii din com. Volovăț, precum și administratorul societății, un bărbat de 62 ani, din com. Horodnic de Sus, față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 55/2020, pentru încălcarea măsurilor dispuse prin H.C.J.S.U. nr. 145 din 09.09.2021, cu referire la art. 2 lit. e) din H.G. nr. 826 din 05.08.2021.
Cele două evenimente au fost întrerupte, cu precizarea că administratorii ambelor societăți fuseseră instruiți în prealabil cu privire la respectarea măsurilor dispuse prin H.C.J.S.U. nr. 145 din 09.09.2021, cu referire la art. 2 lit. e) din H.G. nr. 826 din 05.08.2021.

Atragem atenția că în perioada următoare polițiștii, împreună cu polițiștii locali și lucrătorii de jandarmi vor intensifica acțiunile de verificare și control.
Acțiunile nu au ca scop aplicarea de sancțiuni contravenționale, însă respectarea legislației este esențială pentru limitarea efectelor pandemiei. În perioada următoare acțiunile se vor concentra zilnic pe verificarea modului de respectare a recomandărilor polițiștilor și a prevederilor legale, urmând a fi aplicată ferm legislația pentru o gestionare eficientă a situației pandemice și protejarea celor care sunt responsabili, au conștiință socială și respectă legea.


Dosar penal la regimul rutier întocmit de polițiști

La 11.09.2021, ora 22.40, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza com. Bogdănești, au oprit pentru control pe strada Prund, autoturismul condus de către un bărbat de 55 ani, din aceeași localitate.
Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

La 11.09.2021, în jurul orei 17:30, în timp conducea mopedul pe str. Calea Unirii din mun. Suceava, o femeie a pierdut controlul asupra direcției de mers, a căzut de pe vehicul și s-a accidentat ușor.
Aceasta a fost transportată cu ambulanța la secţia U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri de specialitate, iar persoana vătămată nu a rămas internată.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche