Buletin de presă, 27 septembrie 2021 - IPJ Suceava

Sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 lei aplicate de poliţişti

În ziua de 26.09.2021, între orele 18.00 – 22.00, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi ai Poliţiei Municipiului Suceava împreună cu lucrători din cadrul I.J.J. Suceava, au acţionat pe raza municipiului Suceava, a comunelor Şcheia şi Todireşti, pentru prevenirea infecțiilor cu noul Coronavirus SARS COV 2, ocazie cu care au fost verificate 20 societăţi comerciale şi legitimate 131 persoane.
În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 în valoare de 3.000 lei.


Evenimente rutiere cercetate de poliţisti

La 26.09.2021, ora 21.10, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Fălticeni – Suceava, un bărbat de 62 de ani din municipiul Suceava a intrat în coliziune cu un tractor agricol nesemnalizat ce se afla staţionat pe partea carosabilă.
Din accident a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 62 de ani şi de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului tractorului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 26.09.2021, ora 00.29, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Șcheia a oprit pentru control pe strada Oborului din localitate, autoturismul condus de un localnic de 45 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.


La 26.09.2021, ora 05.30, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipotești a oprit pentru control pe DJ 290 pe raza comunei Verești, la intersecția cu DJ 208B, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din comuna Bosanci.
Din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,34 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche