Accident provocat de un șofer beat în fața magazinului Lidl din Zamca

Luni, 18 octombrie 2021, la ora 14:15, autoritățile au fost sesizate despre faptul că pe strada Mărășești din municipiul Suceava, în zona supermaketului Lidl, a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența alcoolului.

La locul indicat a fost identificat un autoturism Audi, iar la volanul acestuia se afla Dumitru G., de 34 de ani, din Dumbrăveni.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării aerului expirat, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.
Mai nouă Mai veche