Cum au votat senatorii de Suceava în cazul proiectului de lege privind certificatul verde obligatoriu la locul de muncă

Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă care introduce obligativitatea solicitării certificatului de vaccinare la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat. S-au înregistrat 67 de voturi „pentru” şi 60 de voturi „împotrivă”. Fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. În cadrul şedinţei, PNL, UDMR şi USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Dezbaterile în plenul Senatului au fost extrem de dure şi s-a lăsat cu tăierea microfonului senatoarei independente Diana Şoşoacă.

„Faceţi segregare între români”, a spus senatoarea Şoşoacă, în plean, ea precizând că această lege nu poate fi adoptată în Parlament pentru că încalcă drepturi fundamentale. „Aţi întors România în epoca hitleristă. Numai evreii mai erau obligaţi să prezinte un act să intre la alimentară”, a spus aceasta. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, i-a tăiat microfonul.

Şi copreşedintele AUR, Claudiu Tîrziu a arătat că legea discriminează, iar parlamentarii „votează împotriva poporului” şi a vorbit despre instituirea dictaturii. „Ne întoarcem în dictatură”, a spus Tîrziu, arătând că reglementările din propunerea legislativă sunt expresia unui „stalinism feroce”. „Dacă veţi vota această lege veţi declanşa o criză socială cu potenţial exploziv”, a mai spus el.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că susţine propunerea legislativă, şi a arătat, prin secretarul de stat prezent în plen, că Guvernul trebuia să dea ordonanţă de urgenţă, însă demiterea Guvernului a făcut ca acest lucru să nu mai fie posibil.

Adoptarea proiectului a fost în schimb susținută de parlamentarii PNL și USR. Pe de altă parte, doi dintre senatorii PNL s-au abținut la vot.

La vot, inițiativa legislativă a fost respinsă cu 67 de voturi „pentru” și 60 „împotrivă”. Pentru adoptarea proiectului erau necesare 69 de voturi. Proiectul va fi înaintat Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. 

Cum au votat senatorii de Suceava: 

Daniel Constantin Cadariu (PNL) - Pentru
Ioan Stan (PSD) - Împotrivă 
Mircea Dăneasă (AUR) - Împotrivă
Gheorghiță Mîndruță (USR) - Absent

2 comentarii:

  1. Mandatul de senator nu ii da dreptul sa fie mai presus de lege iar cu acest vocabular de mahalagioaica nu merita sa fie platita din banii nostrii! Sa i se ridice imunitatea de senator si sa fie judecata pentru toate instigarile pe care le face zi de zi sau..inchisa la balamuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai presus de care lege bădie?
      Şi care banii noştri?
      Banii tăi poate-ai vrut să spui dar stai liniştit că şi eu cu banii mei plătesc pe senatorul tău traficant de vaccinuri! Eşti total pe d'infarto.. sau provocator cum vrei să te numeşti!

      Ștergere

Un produs Blogger.