Șofer care trebuia să stea în carantină, prins băut la volanul unei mașini, la Bădeuți

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:10, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Morii din localitatea Bădeuți, orașul Milișăuți, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire autoturismului Audi A6 cu număr de înmatriculare de Bulgaria, având direcția de deplasare dinspre DN 2H Bădeuți, conducătorul auto conformându-se semnalului.

La volan a fost identificat Daniel L., cu domiciliul Bădeuți, Milișăuți, bărbatul aflându-se singur în autoturism. 

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că șoferul figura în carantină până la data de 5 octombrie 2021 inclusiv, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii 55/2020.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche