Joi, 11 noiembrie 2021, la ora 19.00, Secția de Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată cu privire la faptul că la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului orășenesc Gura Humorului a fost adus Vasile M., de 63 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, care prezintă mai multe leziuni la nivelul feței.
A fost identificat Constantin B., din comuna Mănăstirea Humorului, persoana care a solicitat intervenția echipajului medical pentru a acorda îngrijiri medicale băărbatului, care a declarat faptul că în jurul orei 18.40 a identificat victima căzută în strada din fața porții locuinței sale.
Pe drumul pietruit au fost identificate mai multe urme de sânge, care au condus după circa zece metri spre albia pârâului Humor. Aici a fost identificată o punte din lemn, folosită pentru traversarea pârâului. La capătul dinspre satul Mănăstirea Humorului, au fost identificate mai multe pietre de râu, lângă care a fost identificată o șapcă de culoare roșie, iar pe pietre mai multe pete de sânge, acesta fiind locul în care bărbatul a căzut de pe punte și s-a lovit.
La locuința victimei a fost identificată mama acestuia, care a declarat faptul că fiul ei a plecat de acasă în jurul orei 14.00, la un frate care în cartierul Boureni din Gura Humorului, folosind traseul peste apa pârâului Humor.
Bărbatul rănit este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
După ce a fost preluat de echipajul medical, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu: „TCC, traumatism ușor, stare de ebrietate, hipotermie”, rămânând internat pentru continuarea investigațiilor.
Din verificările efectuate până în prezent, nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care s-a produs vătămarea.