Bărbat rănit după ce s-a prăbușit de la înălțime, în timp ce lucra la o terasă, la Hurjuieni

Luni, 1 noiembrie 2021, la ora 13:52, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin intermediul 112 cu privire la faptul că „un om a căzut de pe scară la muncă și este lovit la umăr”, la Hurjuieni.

Cu ocazia deplasării la fața locului, la Hurjuieni, a fost identificat proprietarul, Radu Dumitru J., conștient, care a declarat faptul că, în timp ce efectua niste lucrări la o construcție de tip terasă la un imobil, scara pe care acesta era urcat a alunecat, ocazie cu care a căzut de la o înălțime de aproximativ 1,5 metri.

La fața locului a fost identificat și apelantul, care a relatat faptul că împreună efectuau lucrări la o terasă, iar dintr-o dată scara din aluminiu pe care era urcat Radu Dumitru J. a cedat, iar acesta a căzut la sol acuzând dureri la ambele mâini.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Județean Suceava - Secția Ortopedie în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, diagnosticul prezumtiv fiind „traumatism umăr stâng prin cădere de la înălțime”.

În cauză organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche