VIDEO Accident rutier mortal între o ambulanță și un autoturism, pe E85, la Roșiori

Un accident rutier mortal în care a fost implicat ambulanță a avut loc vineri dimineață pe E85 / DN2, în localitatea Roșiori, comuna Forăști.

Conform ISU Suceava, a avut loc o coliziune între un autoturism și o ambulanță. 

Intervin pompierii militari cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ. 

Două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate. 

Una dintre persoane, o femeie, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată. 

În autoturism se mai afla un bărbat care a fost extras de pompieri. Acesta era conștient și cooperant. 

Echipajul aflat pe ambulnață nu a necesitat îngrijiri medicale. În momentul producerii accidentului, ambulanța se îndrepta către un caz medical.

Polițiștii au descchis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Pe durata intervenției echipajelor de salvatori și a cercetării criminalistice la fața locului circulația rutieră a fost restricționată. 

Mai nouă Mai veche