Zona montană a Românei, încotro? Anul 2022 este proclamat Anul Internațional al Dezvoltării Durabile a Munților!

Prin Rezoluția adoptată de Organizația Națiunilor Unite, pe 16 decembrie 2021, se declară 2022 ca An Internațional al Dezvoltării Durabile a Munților și se adresează invitația și îndemul către toate statele membre, sistemul ONU, alte organizații internaționale și părți interesate, inclusiv societatea civilă, sectorul privat și mediul academic, să folosească acest prilej în mod corespunzător pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța dezvoltării durabile a munților, găsirii unor soluții sustenabile la problemele reale ale populației din aceste zone, precum și a conservării și utilizării eficiente a ecosistemelor montane.

„Tema pe care o punem noi pe masă: Zona montană din România, ÎNCOTRO?

Ca să ne facem o idee mai clară despre cum tratează statul român problema, dau doar câteva exemple:
  • Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (document de 111 pagini asumat de către guvern prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă) menționează doar de 3 ori cuvântul "munte"! Asta ca să ne facem o idee despre cât de aliniați suntem cu ceea ce se întâmplă la nivel internațional;
  • Legea Muntelui (nr. 197/2018) a prevăzut 1 miliard de euro, cu programe de investiții pentru 10 ani pe sectoarele carne, lapte, lână, ciuperci - fructe de pădure - plante medicinale și modernizarea stânelor montane, dar NU SE APLICĂ;
  • Strategia pentru Zona Montană a României NU EXISTĂ și zic asta pentru că nu a văzut-o nimeni (deși ministerul agriculturii și dezvoltării rurale a primit finanțare și derulează un proiect din fonduri UE pentru elaborarea ei, în realitate nimeni nu știe nimic, nimeni nu a fost consultat sau întrebat ceva...liniște totală);
  • Singurul document strategic existent pentru zona de munte este "expirat" (Orientări strategice naționale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane 2014 - 2020).
Anul 2022 este momentul în care se așteaptă răspunsuri și soluții la aceste aspecte și la multe altele pe care le vom detalia, public, în perioada următoare.

Populația din zona de munte așteaptă deja de prea mult timp și nu mai are răbdare.”

Radu - Adrian Rey
Președinte al Asociației RoMontana
Vicepreședinte al Euromontana
Mai nouă Mai veche