Produse Balenciaga contrafăcute, confiscate de polițiști din Bazarul Suceava

Miercuri, 9 februarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat în Bazarul din municipiul Suceava. 

În timpul verficărilor, polițiștii au constatat că Cristi C., de 38 de ani, din satul Bulai, comuna Moara, oferea spre comercializare produse de imbrăcăminte inscripţionate cu mărcile: ,,Balenciaga”, „Under Armour” și „Jordan” fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existand suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute. În cauza au fost ridicate mai multe produse, în valoare de 3.000 lei.

Persoana a fost depistată în flagrant în timp ce oferea spre comercializare produsele, cercetările au fost efectuate la faţa locului şi s-a procedat la ridicarea bunurilor în vederea examinării criminalistice, în cauză fiind întocmit dosar penal, în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică,
Mai nouă Mai veche