Un tânăr beat din Păltinoasa și-a lovit tatăl cu un par în cap. Victima a refuzat să facă plângere împotriva fiului agresor

Marți, 15 martie 2022, la ora 23:00, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Gura Humorului s-a prezentat o persoană de sex masculin care prezintă o agresiune la nivelul capului.

Polițiștii l-au identificcat pe Vasile C. din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, care a declarat verbal că în timp ce se afla la domiciliu împreună cu fiul său Cezar C., pe fondul consumului de alcool și probabil a afecțiunilor psihice de care cel din urmă suferă, a fost lovit de către fiul său cu un corp contondent în zona capului, fiindu-i astfel provocate leziuni care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate. 

În urma investigațiilor medicale, persoana vătămată a fost diagnosticată cu „plagă contuză parietală stânga” și „traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței”, rămânând sub supraveghere medicală.

Bărbatului i s-a adus la cunoștintă despre posibilitatea obținerii unui ordin de protecție, fiindu-i prezentate prevederile Legii 217/2003, declarând că nu dorește acest lucru.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, însă nu a rezultat un risc iminent, iar persoana vătămată a refuzat să semneze formularul în cauză pe motiv că nu dorește luarea de măsuri legale împotriva fiului său.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de „violență în familie”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.