VIDEO Crucea Roșie Română a trimis primul convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuți, Ucraina

Joi, 3 martie 2022, în jurul orei 11.00, Crucea Roșie Română a trimis primul convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuți, în sprijinul persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. 

Sprijinul constă în 6 tiruri cu 150 de tone de produse de maximă necesitate: alimente de bază greu perisabile: mălai, făina de grâu, zahăr, ulei, orez, conserve, paste făinoase, compot, sucuri pentru copii, cereale, produse instant: supe instant, fulgi de fasole, produse îngrijire bebeluși și copii: scutece de unică folosință, șervețele umede, pături, perne, lenjerii de pat, 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧ă 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥ă: pastă și periuțe de dinți, absorbante, șampon, gel de duș, hârtie igienică, materiale sanitare: seringi, ace și dezinfectant, lanterne, generatoare electrice, baterii.

S-au alăturat acestui transport patru tiruri ale Crucii Roșii Italiene cu materiale de primă necesitate, urmand ca ajutorul internațional al Societăților Naționale de Cruce Roșie si Semiluna Roșie din lume să continue si in perioada următoare.

Persoanele care doresc sa sustina Crucea Rosie Suceava in misiunea pe care aceasta si-a asumat-o, o pot face in contul special deschis pentru refugiatii din Ucraina:

RO21RNCB0244020411980024 (LEI) deschis la BCR.

Mai nouă Mai veche