VIDEO Incendiu violent într-o gospodărie din Mălini. O vacă și 12 oi au fost suprinse de flăcări într-o șură

Militarii Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, au intervenit cu șase autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Mălini. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 04:39.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat adăpostul de animale cu pericol de propagare la casa de locuit.

Gospodăria aparține lui Grigore B., de 55 de ani, care este plecat la muncă în străinătate împreună cu soția sa, iar de gospodărie are grijă fiica sa Vasilica C.

În urma incendiului, au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, o bovină, 12 ovine, materiale de construcții, 50 de metri pătrați lambriu din lemn, aproximativ 4 metri cubi lemn de foc, un frigider, 3 motofierăstraie, un atomizor și s-au degradat pereții adăpostului.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Incendiul a fost lichidat la ora 6:15, iar pompierii au salvat locuința proprietarului.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere din culpă”.

Mai nouă Mai veche