FOTO Patru persoane rănite într-un accident rutier, la Dărmănești

Marți, 19 aprilie 2022, la ora 17.28, Marius C., de 23 de ani, din satul Ormeniș, județul Brașov, a condus autoturismul Dacia Logan pe DJ 209D, în localitatea Dărmănești, pe direcția de mers Dărmănești spre DN 2, iar la intersecția cu DN 2 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Volkswagen Passat care se deplasa pe DN2, pe banda II de circulație, având direcția de mers dinspre Pătrăuți spre Dănila, condus de Silviu T., intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului rutier au fost rănite patru persoane. 

Marius C., conducătorul autoturismului Dacia Logan a fost transportat de către echipajul medical de pe ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu „contuzie coloană cervicală, contuzie torace, contuzie bazin, contuzie mâini bilaterale, contuzie gleznă stânga”.

Ovidiu C., pasager pe scaunul dreapta față în autoturismul Dacia Logan, a fost transportat de către echipajul medical de pe ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu „traumatism prin accident rutier, stare comatoasă”.

Debora V., pasager pe bancheta din spate în autoturismul Dacia Logan, a fost transportată de către echipajul medical de pe ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-facial, epistaxis anterior bilateral oprit”.

Silviu T., conducătorul autoturismului Volkswagen Passat, a fost transportat de către echipajul medical de pe ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu „contuzionat prin accident rutier, contuzie cot drept, contuzie mâna stângă”.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior la spital li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche