Un bărbat beat a căzut cu motocicleta și s-a lovit cu fața de asfalt, la Ostra

La 21 aprilie 2022, în jurul orei 11:15, Costel N., de 67 de ani, din localitatea Ostra, județul Suceava, în timp ce conducea motociclul pe DJ 177A, în localitate, având direcţia de deplasare Tărnicioara către Stulpicani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum și a conducerii imprudente sub influența alcoolului a pierdut controlul asupra direcţiei, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă din îmbrăcăminte asfaltică, lovindu-se în zona feţei.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului a conducătorului motociclului care a fost transportat direct la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzionat prin accident rutier, traumatism cranio-facial, traumatism toraco-abdominal, genunchi stâng şi pumn drept”, victima rămânând internată.

Conducătorul moto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul moto care nu adaptat viteza la condiţiile de drum, aflându-se sub influența alcoolului.

Conducătorul motociclului nu purta cască de protecţie în momentul producerii accidentului rutier.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă (autoaccidentare) și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Mai nouă Mai veche